Sirian arestat în Moldova pentru scoaterea ilegală a copiilor din ţară

Un cetăţean al Siriei este învinuit de organizarea migraţiei ilegale a trei cetăţeni din Irak şi scoatere ilegală a copiilor acestora din Republica Moldova. Pentru 20 de mii de lei, sirianul împreună cu alte persoane, inclusiv cetăţeni ai altor state, a organizat migraţia irakienilor în statele din spaţiul Schengen, prin tranzitarea ilegală a teritoriului României, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale. Judecătoria sectorului Centru a admis demersul procurorilor şi a aplicat învinuitului arest pentru 30 de zile. Procuratura Generală, în colaborare cu autorităţile României, continuă acţiunile de urmărire penală pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea ilegală şi tragerea lor la răspundere. Sirianul se află pe teritoriul Republicii Moldova din anul 2006 şi este administrator la două localuri din capitală. Pentru scoaterea copiilor din ţară, bărbatul riscă închisoare de la 7 la 12 ani. În 10 luni în Republica Moldova au fost înregistrate 375 de cazuri de trafic de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.