Socialiştii apreciază gestul PCRM
„Apreciem gestul PCRM de a înainta candidatura domnului Leonid Talmaci, un profesionist desăvârşit, om de caracter şi statalist, ale cărui merite atât Zinaida Grecianîi, cât şi Igor Dodon le recunosc pe deplin, având ocazia să activeze împreună cu dumnealui în cadrul Guvernului Grecianîi”, se menţionează într-un comunicat de presă dat publicităţii, miercuri, de către Partidul Socialiştilor, transmite Info-Prim Neo.
În comunicat se mai menţionează că ambii pretendenţi anunţaţi, Leonid Talmaci şi Oazu Nantoi, sunt apartinici şi în linii mari întrunesc cerinţele înaintate anterior de PSRM ca precondiţie pentru oferirea voturilor de către cei 3 deputaţi socialişti din Parlament.
Grupul parlamentar al socialiştilor este în aşteptarea unei decizii ferme din partea alianţei de guvernare, care, până în acest moment, este unica forţă politică ce nu a înaintat un candidat apartinic de alternativă şi nu se grăbeşte să contribuie la modul practic la deblocarea crizei politice.
„În condiţiile actuale, PSRM consideră că ar fi un gest de corectitudine şi maturitate politică din partea AIE susţinerea candidaturii domnului Leonid Talmaci, deoarece în aşa mod Republica Moldova va avea, în premieră, un preşedinte de larg consens, susţinut cu majoritatea absolută de 101 voturi”, se spune în comunicat.
PSRM mai menţionează că există deja trei opţiuni, Zinaida Grecianîi, Oazu Nantoi şi Leonid Talmaci pentru care AIE ar putea să-şi ofere voturile.
