Expoziţia la care este prezentat stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost inaugurată sâmbătă, 27 august, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. La ceremonie au participat mai mulţi politicieni moldoveni şi diplomaţi români, transmite Info-Prim Neo.
„Expunerea stindardului liturgic al lui Ştefan cel Mare la Chişinău are o valoare importantă pentru ţara noastră. Acest stindard face parte din patrimoniul naţional comun al României şi al Republicii Moldova”, a declarat prim-ministrul Vlad Filat.
Premierul a menţionat că aducerea stindardului la Chişinău de la Bucureşti a fost posibilă datorită colaborării intense dintre ambasadele României şi Republicii Moldova.
„Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, plecând de la Bucureşti la Chişinău, a rămas tot acasă”, a declarat ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă.
Secretarul de stat al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional din România, Vasile Timiş, a spus că inaugurarea expoziţiei este un eveniment cultural şi spiritual de excepţie pentru România şi Republica Moldova.
„Această expoziţie a fost o îndrăzneală mare din partea noastră, deoarece în mod normal se organizează în şase luni, iar noi am reuşit să o facem în doar şase săptămâni. Toată organizarea a mers incredibil de bine, ne-am înţeles din priviri”, a menţionat directorul Institutului cultural român la Chişinău „Mihai Eminescu”, Petre Guran, prezent şi el la inaugurarea expoziţiei.
Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare îl reprezintă pe Sfântul mucenic Gheorghe, aşezat pe tron şi încoronat de doi îngeri şi datează din anul 1500. A fost adus la Chişinău pe 24 august, iar pentru găzduirea acestuia autorităţile au cheltuit circa 300 mii lei.
Stindardul va fi expus la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei de pe 27 august până pe 10 septembrie, iar pe 12 septembrie va fi transportat înapoi la Bucureşti. Accesul la expoziţie este liber.