SUA a donat Moldovei echipamente noi pentru îmbunătăţirea siguranţei alimentelor

Statele Unite ale Americii au donat Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor 20 de seturi de echipament pentru laboratoarele de control fitosanitar. Certificatele de donaţie au fost înmânate directorilor a 10 direcţii raionale pentru siguranţa alimentelor şi a10 posturi de control sanitar-veterinar şi fitosanitar, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

Ambasadorul William Moser a anunţat că aceste echipamente vor spori capacitatea Republicii Moldova de a garanta siguranţa alimentelor şi calitatea cerută de standardele internaţionale. „Evenimentul de astăzi se înscrie în investiţia americană de 114 milioane USD privind consolidarea capacităţilor de majorare a exporturilor produselor moldoveneşti”, a spus diplomatul.

Potrivit prim-ministrului Iurie Leancă, acest echipament va ajusta tehnica Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor la cerinţele europene. „Trebuie să asigurăm consumatorii că produsele pe care le cumpără sunt sănătoase şi ecologice”, a declarat Iurie Leancă.

Seturile includ computere, camere foto, imprimante şi scanere, microscoape plana-cromatice, camere digitale pentru microscoape, frigidere cu camere de congelare şi cântare electrice. Pentru echipamente şi accesorii tehnice, Guvernul Statelor Unite a investit circa 160 mii de dolari americani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.