TRM readuce la ecran şi în faţa microfonului istoria anilor de independenţă
Compania Publică „Teleradio-Moldova” (TRM) a elaborat un plan de reflectare a evenimentelor care marchează aniversarea a 20-a de independenţă a Republicii Moldova, readucându-i în faţa ecranelor şi la microfoane pe făuritorii renaşterii naţionale, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al instituţiei.
Din data de 15 august şi până la 26 august, la Moldova 1 vor fi demonstrate integral 10 episoade de înregistrări de la Marea Adunare Naţională din 1989 şi Marea Adunare Naţională din 1991 cu genericul „Independenţa 20. Moldova 1 a scris istoria”. Iar pe tot parcursul lunii august telespectatorii TRM vor avea posibilitatea să urmărească 20 de documentare la rubrica „ Două decenii de independenţă: cunoaşteţi Ţara prin cei care i-au marcat Istoria”, despre promotorii luptei pentru independenţă Mircea Snegur, Alexandru Moşanu, Ion Ungureanu, Mircea Druc, Grigore Vieru, Valentin Mândâcanu, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Totodată, Moldova 1 pune pe post 8 episoade de documentare „Independenţa 20. Descoperă Moldova” despre monumentele arhitecturale, monastice şi locurile pitoreşti ale Republicii Moldova.
Radioascultătorii pe parcursul lunii august vor avea posibilitatea să audieze la Radio Moldova, Radio Moldova Muzical şi Radio Moldova Internaţional un ciclu de emisiuni dedicate celei de-a 20-a independenţă a Republicii Moldova.
În contextul marcării a 20 de ani de independenţă, Radio Moldova urmează să lanseze un CD cu înregistrări istorice de la prima Mare Adunare Naţională şi va organiza acţiunea „ Scrie istoria! Fii independent alături de Radio Moldova 1”. De asemenea, Radio Moldova organizează şi concursuri consacrate Zilei Independenţei. Către 27 august vor fi făcute totalurile concursului de eseuri cu genericul „Independenţa la vârsta maturităţii” şi ale concursului pentru copii „Dragă mi-i Moldova mea”. În programul „ Forţa Junimii” va fi inclus un reportaj de la premierea învingătorilor concursului de artă fotografică şi decorativă dedicat aniversării a 20-a de independenţă.
La 27 august TV Moldova 1 şi Radio Moldova vor transmite în direct manifestările din Piaţa Marii Adunări Naţionale, parada militară, diferite manifestări culturale din Chişinău şi din alte localităţi ale Republicii Moldova. Studiourile Televiziunii publice vor lansa în această zi un talk-show cu participarea preşedinţilor Republicii Moldova şi altor personalităţi ale neamului, intrate în istorie.
