Trofeul concursului „George Grigoriu” ajunge din nou la Chişinău

Trofeul Concursului internaţional de muzică uşoară „George Grigoriu”, desfăşurat pe 14-16 mai în oraşul Brăila (România), a fost câştigat, al treilea an consecutiv, de interpreţi din Republica Moldova. De această dată victoria i-a revenit solistei formaţiei ”Millenium”, Olga Gorcinschi. În 2009, trofeul a ajuns la Pavel Parfenii, iar în 2008 la Angelica Vasilcov, transmite Info-Prim Neo. La această ediţie pentru trofeul festivalului şi automobilul ”Opel”, în valoare de 13 mii de euro, au concurat 23 de interpreţi cu vârstă cuprinsă între 16 şi 29 ani din 7 ţări – Franţa, Elveţia, Bulgaria, Ucraina, Rusia, Moldova şi România. Câştigătorul Premiului I este Daniel Anghel din Bucureşi, fratele mai mic al interpretei Monica Anghel. Premiul II i-a revenit cântăreţului din Cluj, Ioan Man, iar al III – Cristinei Vasiu din Hunedoara. Interpreţii din Bulgaria, Franţa, Ucraina şi Elveţia s-au ales cu premii speciale. Plamen Borisov din Bulgaria, care a obţinut o menţiune, a spus că „George Grigoriu” este una din cele mai grele competiţii la care a participat şi că este mândru de premiul obţinut. Republica Moldova a avut trei concurenţi în competiţie. Eugenia Carabut din Chişinău s-a ales cu un premiu de participare, Cristina Croitoru din Dubăsari – cu premiul Uniunii muzicienilor şi compozitorilor din România, iar Olga Gorcinschi a câştigat trofeul. ”Lucrul în echipă şi perseverenţa m-au ajutat să înving”, a spus Olga Gorcinschi. Compozitorul român Horia Moculescu, membru al juriului, a spus pentru Info-Prim Neo că Moldova, ca întotdeauna, şi-a prezentat cele mai bune talente. „A fost o competiţie acerbă, multe voci foarte bune”, a spus compozitorul. „Însă Olga Gorcinsci a venit cu lecţia învăţată de acasă. A avut un aranjament deosebit al piesei marelui George Grigoriu „Eternitate” şi o dramaturgie montată în echipă de excepţie. Bravo lor. Şi Cristina Croitoru a fost foarte bună. Aveţi cu adevărat talente mari”, a constatat Horia Moculescu. Un alt membru al juriului, Rumeana Naceva din Bulgaria, la fel a apreciat înalt evoluţia moldovenilor la acest concurs. ”Pe Olga Gorcinschi am cunoscut-o acum câţva ani, când a câştigat Concursul Internaţional de la Chişinău ”Două inimi gemene”. Este o fată foarte talentată şi o artistă adevărată”, a spus Rumeana Naceva. Îndată după festival, trupa ”Millenium” pleacă la o altă competiţie internaţională în Polonia şi va reveni în ţară peste o săptămână.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.