Un adolescent a murit electrocutat

Un adolescent a încercat să conecteze o combină muzicală direct la o linie electrică aeriană şi a murit electrocutat, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al companiei Red Union Fenosa, cazul a avut loc duminică, 24 iulie,la marginea satului Porumbrei, Cimişlia. Adolescentul, în vârstă de 17 ani, originar din satul Lipoveni, raionul Cimişlia, a mers împreună cu nişte prieteni să se distreze. Din spusele martorilor, băiatul a urcat pe un pilon şi a încercat să conecteze cablul la linia aflată sub tensiune. Aflându-se la o distanţă inadmisibilă pentru securitate persoanelor, acesta a fost electrocutat şi a căzut de pe stâlp. Ceilalţi tineri, văzând cele întâmplate, s-au speriat şi au fugit de la faţa locului. Adolescentul, fără suflare, a fost observat peste aproximativ 2 ore de la incident de un şofer, care trecea pe acolo. Sosiţi la faţa locului, medicii au constat decesul băiatului. Cablul care atârna a fost înlăturată de brigada operativă a furnizorului de energie electrică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.