Un bărbat a fost reţinut pentru că şi-a ameninţat concubina şi copiii cu moartea
Un bărbat din satul Corpaci, raionul Edineţ, a fost reţinut pentru că şi-ar fi ameninţat cu răfuială fizică şi cu moartea concubina şi pe cei 4 copii ai săi, cu vârsta cuprinsă între 16-23 de ani, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, bărbatul, de 48 de ani, a consumat băuturi alcoolice timp de două zile, iar în dimineaţa de 2 ianuarie a provocat un scandal acasă, a luat un cuţit şi a sărit asupra femeii şi a propriilor copii, aceştia reuşind să fugă.
Bărbatul riscă acum amendă de la 200 la 400 de unităţi convenţionale sau pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare până la 2 ani.
