Un bărbat a murit intoxicat cu monoxid de carbon

Intoxicaţie cu monoxid de carbon într-o locuinţă din satul Elizaveta, municipiul Bălţi. Un tânăr de 28 de ani şi-a pierdut viaţa, iar o tânără de 25 de ani a ajuns la spital, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, iniţial ambulanţa a preluat bărbatul, transportându-l la spital. După câteva ore, acesta s-a stins. Către ora 09.00, echipajul SMURD a preluat şi a transportat la spital şi tânăra.

Conform primelor cercetări la faţa locului, în locuinţă se afla un încălzitor de apă pe gaz (coloana de gaz). Nu este exclus ca acesta să fi fost defect.

Salvatorii atenţionează cetăţenii să respecte normele antiincendiare şi normele de exploatare a instalaţiilor de gaz şi încălzit, pentru a evita cazurile excepţionale, cu pierderi de vieţi. Potrivit statisticii SPCSE, de la începutul sezonului rece curent, acesta este primul caz soldat cu deces, după intoxicare cu monoxid de carbon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.