Un deputat propune să fie redus termenul de arendare a spaţiilor în spitalele publice

Un deputat propune ca spaţiile nefolosite din spitalele publice să poată fi date în locaţiune pe un termen nu mai mare de 3 ani. Actualmente termenul nu poate depăşi 49 de ani. Autorul proiectului, Oxana Domenti, susţine că în ultimii ani tot mai multe spitale publice transmit în chirie unor persoane fizice sau juridice o parte din spaţiile publice pe care apoi nu le pot întoarce, deoarece aceste spaţii, prin scheme frauduloase, sunt scoase din proprietatea statului, transmite IPN.

Vadim Pistrinciuc, membru al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, a spus că este binevenit acest proiect şi argumentările sunt exacte, doar că acest termen de 3 ani este prea mic pentru o persoană care doreşte să investească în acordarea unor servicii, spre exemplu paliative. Sunt spitale care utilizează doar 50% din spaţiul instituţiei. Astfel, acest spaţiu poate fi dat în arendă, doar că pe un termen rezonabil. „Prin fixarea termenului de 3 ani am putea pune piedici unor persoane care într-adevăr doresc să facă ceva”, a spus membrul comisiei.

Un alt membru al comisiei, Valentina Stratan, a spus că termenul de dare în arendă ar putea fi nu mai mare de 5 ani.

Proiectul a fost amânat pentru examinare  într-o altă şedinţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.