Un motociclist a murit după ce s-a izbit într-un panou publicitar
Un motociclist a murit, iar pasagerul său a fost grav rănit într-un accident de circulaţie produs luni seara, 21 iunie, în satul Mingir, Hânceşti.
Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că tânărul de 21 de ani, aflat la ghidonul unei motociclete Suzuki, a pierdut controlul asupra unităţii de transport şi s-a izbit, cu viteză, într-un panou publicitar. Motociclistul a murit la locul accidentului, iar pasagerul, de 18 ani, a fost internat cu multiple leziuni corporale grave.
Doi minori, de 15 ani, care traversau Calea Ieşilor din capitală, la 20 de metri de la trecerea de pietoni, au fost loviţi în plin de un automobil. Unul dintre băieţi a suferit politraumatism, fractura oaselor ambelor gambe, fractura coloanei vertebrale în regiunea cervicală şi şoc traumatic de gradul II. Cel de-al doilea băiat s-a ales cu fractura oaselor antebraţului drept şi plagă ruptă. Ambii au fost internaţi la spitalul „Valentin Ignatenco”.
Un şofer în stare de ebrietate a provocat un accident în care doi tineri au avut de suferit. Bărbatul, de 33 de ani, conducea prin satul Cinişeni, Rezina, un automobil Hyundai, când a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a izbit într-un copac. Pasagerul, de 19 ani, a suferit traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală şi plagă contuză în regiunea occipitală. Cel de-al doilea pasager, de 23 de ani, a suferit traumă cranio-cerebrală şi comoţie cerebrală.
În 24 de ore, în Republica Moldova au fost înregistrate 12 accidente de circulaţie cu o persoană decedată şi 16 traumatizate. În capitală au fost înregistrate 8 accidente cu 9 persoane rănite, majoritatea pietoni.
