În anul 2013, piaţa serviciilor de telefonie fixă a fost marcată, al cincilea an consecutiv, de diminuarea volumului de vânzări, pe fundalul unei creşteri neînsemnate a numărului de abonaţi. Datele statistice publicate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) arată că volumul total al vânzărilor a scăzut, faţă de anul 2012, cu peste 45 de milioane de lei (3,9%), chiar dacă baza de abonaţi a crescut cu peste 15 mii (+1,3%), până la 1,2 milioane de clienţi, transmite IPN.
Trendul de creştere a numărului de abonaţi se datorează exclusiv celor 24 de furnizori alternativi, care au conectat la reţelele sale peste 23 mii de clienţi noi. În acelaşi timp, baza de abonaţi a SA „Moldtelecom” s-a micşorat cu mai bine de 8 mii de abonaţi. La finele anului 2013, SA „Moldtelecom”, avea peste 1 milion de abonaţi (91,3% din numărul total).
În anul 2013, un utilizator de telefonie fixă a vorbit în medie lunar 301 minute sau peste cinci ore, în scădere cu 49 de minute (-14%) faţă de anul 2012.
Diminuarea veniturilor din vânzarea serviciilor de telefonie fixă a generat o modificare neesenţială a cotei de piaţă deţinută de cel mai mare jucător pe această piaţă . Timp de un an, cota SA „Moldtelecom”, în funcţie de cifra de afaceri, s-a diminuat cu 1,2 puncte procentuale şi a însumat 95,2%.
