Verzii votează cu Dorin Chirtoacă

Membrii organizaţiei teritoriale a Partidul Ecologist „Alianţa Verde” (PEAV) din municipiul Chişinău au făcut miercuri, 15 iunie, un apel către locuitorii municipiul să susţină în turul II al alegerilor locale candidatura Partidului Liberal la funcţia de primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele interimar al organizaţiei teritoriale, Gheorghe Cibotari, a dat citire apelului în numele organizaţiei teritoriale, dar şi a partidului în întregime. Gheorghe Cibotari a declarat că PEAV este conştient că singura perspectivă reală pentru Republica Moldova de a deveni o ţară prosperă şi civilizată este integrarea europeană. De asemenea, verzii şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu populismul, dezinformările şi manipulările asupra alegătorilor de către forţele revanşarde, care, potrivit lor, au speculat cu neruşinare consecinţele crizei şi greutăţile de ordin politic, social şi economic prin care trece societatea moldovenească. „Partidul Ecologist „Alianţa Verde” a fost şi a rămas adeptul campaniilor electorale curate şi corecte, când pretendenţii la putere nu mint poporul cu promisiuni deşarte, ci îi spun lucruri reale, concrete pentru a schimba spre bine viaţa oamenilor şi a ţării în care locuiesc”, a menţionat preşedintele interimar al organizaţiei teritoriale a PEAV din Chişinău. Gheorghe Cibotari a mai spus că revolta tinerilor din 7 aprilie 2009 a fost un semnal clar că Republica Moldova trebuie să devină un stat liber, democrat şi european. În contextul politic apărut după alegerile din 5 iunie, PEAV consideră că bătălia electorală pentru postul de primar general al capitalei este o bătălie decisivă dintre minciună şi adevăr şi dintre dictatură şi democraţie. Apelului verzilor de susţinere a lui Dorin Chirtoacă i s-a alăturat şi interpretul Ricky Ardezianu. Interpretul a menţionat că Dorin Chirtoacă a fost şcolit în occident, este un tânăr cu viziuni politice progresiste, un tânăr care luptă cu anacronismul comunist, cu forţele revanşarde şi un om care a reuşit să facă multe pe parcursul mandatului său de primar, deşi a avut obstacole din partea foştilor guvernanţi. Interpretul a îndemnat alegătorii să susţină candidatura lui Dorin Chirtoacă în turul II al alegerilor. Duminică, 19 iulie, alegătorii din Chişinău sunt aşteptaţi la urne să aleagă pentru funcţia de primar între candidaţii Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon, care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur de scrutin.
  • gheorghe cebotari despre alegerile locale.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.