Vizele pentru Turcia se vor obţine mai uşor
Moldova a decis să iniţieze negocieri cu Turcia privind facilitarea procedurilor de viză. Vicepremierul moldovean, Iurie Leancă, a spus că subiectul acordului îl constituie vizele de şedere de până la 90 zile într-o perioadă de 180 zile, pentru cetăţenii ambelor state, transmite Info-Prim Neo.
Prevederile acordului nu vor fi aplicabile pentru persoanele care preconizează să se afle pe teritoriile celor două state mai mult de 90 de zile, sau în caz de muncă, studii, cercetare ştiinţifică, reuniune de familie, instructaj.
Prevederile acordului se referă la facilitarea procedurilor de obţinere a vizei, micşorarea numărului de documente necesare pentru obţinerea acesteia, stabilirea termenului de perfectare – 3 zile, iar în caz de urgenţă – de 2 zile, extinderea categoriilor de cetăţeni , care vor putea obţine vize de lungă durată, scutirea de plata pentru perfectarea vizelor.
Referitor la aspectul financiar al acordului, Leancă a spus că bugetul va suporta unele pierderi, dar acestea se vor recupera în bugetele cetăţenilor RM.
În 2008 Ambasada Moldovei în Turcia şi Consulatul de la Istanbul a eliberat 12 mii de vize cetăţenilor turci, percepînd de la ei 600 mii de dolari. Pe de altă parte, Turcia a fost vizitată de 31,2 mii de turişti moldoveni, care au plătit pentru vize 938 mii dolari ( 30 dolari pentru o viză).
