Faptul că CEDO a declarat inadmisibilă cererea lui Vlad Filat şi PLDM prin care a fost contestată decizia Curții Constituționale din 22 aprilie 2013, nu reprezintă un verdict, ci este o chestiune de procedură. Anunţul a fost făcut de liderul PLDM, Vlad Filat, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N 4, transmite IPN.
Potrivit lui Filat, trebuie de luat în considerare un element pe care mulţi îl trec cu vederea: în esenţă, nu este vorba despre respingerea cererii, ea nu a fost pusă pe rol din motive de procedură. „Faptul că nu a fost admisă nu înseamnă că s-a dat dreptate verdictului Curții Constituționale. Statisticile arată că peste 90 la sută din cererile depuse în ultimii ani de către cetăţenii Republicii Moldova la CEDO au fost declarate inadmisibile, dar aceasta încă nu înseamnă că cineva a spus că aceşti oameni nu au dreptate”, şi-a argumentat poziţia Filat.
Vlad Filat consideră că prin acest gest CEDO a dat de înţeles că este vorba de o problemă politică internă care trebuie soluţionată în interiorul Republicii Moldova.
În acelaşi context Vlad Filat s-a referit şi la decizia Curţii Constituţionale din 22 aprilie anul trecut, prin care a fost anulat decretul prezidenţial privind numirea sa în funcţie de şef al cabinetului de miniştri. „A fost o decizie politică luată noaptea, în anumite împrejurări, în care domnea mai mult haosul. PLDM a fost pus atunci în situaţia când trebuia să aleagă între interesele de partid, iar acestea dictau alegeri anticipate, şi interesele ţării. Noi am ales a doua variantă. Altfel nu aveam să ajungem unde am ajuns acum – abolirea regimului de vize, semnarea Acordului de asociere cu UE, investiţii în infrastructură şi proiecte sociale”, a spus Filat.
Liderul PLDM a ţinut să precizeze că acum toate puterile formaţiunii sunt îndreptate spre obiectivul de câştigare a alegerilor parlamentare din noiembrie 2014, pentru a asigura parcursul european al Republicii Moldova.