Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu mai mulți oficiali străini

Partidul Democrat are ca obiective principale asigurarea stabilității politice și dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova. Mențiunea a fost făcută de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc, în cursul zilei de luni, 3 iunie, în cadrul a trei întrevederi cu oficiali din străinătate aflați la Chișinău, unde a remarcat progresele înregistrate de către PDM în cei trei ani de guvernare.

Potrivit unui comunicat de presă, liderul PDM s-a întâlnit cu Johannes Hahn, comisarul Uniunii Europene pentru politica de vecinătate și negocieri de aderare, Bradley Freden, directorul Biroului pentru Afaceri Est-Europene din cadrul Departamentului de Stat al SUA și Dmitri Kozak, viceprim-ministru al Federației Ruse. Discuțiile au vizat în mare parte situația politică din Republica Moldova.

Liderul PDM i-a informat pe interlocutorii săi cu privire la acțiunile întreprinse de formațiunea pe care o conduce pentru constituirea unei majorități parlamentare și a unei guvernări eficiente, în scopul sprijinirii cetățenilor și evitării alegerilor anticipate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.