3000 de moldoveni mor anual din cauza hepatitei
Circa 3000 de oameni mor anual în Republica Moldova din cauza hepatitei, iar ca urmare a hepatitelor cronice şi cirozelor hepatice se înregistrează circa 200 de invalizi. Cu toate acestea, rata morbidităţii prin heptatita virală B acută s-a redus de 10 ori timp de 14 ani, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele făcute publice de către Ministerul Sănătăţii, la 27 iulie.
„Trebuie să menţionăm că am reuşit să reducem riscul infectării cu hepatită datorită asigurării tuturor maternităţilor cu vaccinuri care se administrează gratuit şi obligatoriu tuturor nou-născuţilor. Cu cât vaccinul este administrat la o vârstă mai mică, cu atât eficienţa lui este mai sporită”, a menţionat ministerul sănătăţii, Andrei Usatâi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică, Constantin Spânu, a menţionat că 32% din bolnavii de hepatită s-au infectat în urma contactelor sexuale neprotejate, iar 15% – în timpul intervenţiilor chirurgicale şi a procedurilor de salon. Cea mai răspândită formă de hepatită este B, urmată de forma C şi D, iar 57% din numărul total al persoanelor infectate cu HIV sunt purtătoare şi de virus hepatic.
Specialiştii recomandă oamenilor să fie precauţi şi să prevină riscul transmiterii virusului hepatic pe cale sexuală, prin intermediul obiectelor de igienă personală, să se vaccineze împotriva hepatitei B şi să se asigure de sterilitatea instrumentelor în timpul manipulaţiilor medicale şi a efectuării manichiurii, pedichiurii, tatuajului.
Ultimele statistici arată că în Republica Moldova sunt înregistrate circa 80 de mii de persoane bolnave de hepatită.
Ziua Mondială a Hepatitei este marcată la 28 iulie.
