5 ani de închisoare pentru un poliţist din Râşcani

Un inspector operativ al Comisariatului raional de poliţie Râşcani a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu amendă de 40 de mii de lei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Procuraturii Generale, în vara anului 2010, poliţistul a extorcat şi a primit de la un cetăţean 5000 lei pentru a nu înregistra informaţia cu privire la un accident rutier. Procurorii l-au mai învinuit pe omul legii că a pretins şi a primit de la un minor bani pentru a nu-i întocmi proces verbal contravenţional pentru conducerea unui scuter fără cască de protecţie şi permis de conducere. Instanţa de judecată i-a suspendat executarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de probă pe 3 ani. Sentinţa este cu drept de atac menţionează Procuratura Generală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.