Accesul spre Mina Purcel a fost blocat

Municipalitatea nu poate evacua deşeurile la Mina Purcel pentru că un agent economic, care extrage de aici argilă, a blocat accesul în zonă. Autorităţile municipale califică aceste acţiuni ca fiind ilegale în condiţiile în care pământul aparţine municipalităţii, transmite Info-Prim Neo. Şeful Direcţiei locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea, a declarat luni, 12 noiembrie, la şedinţa operativă de la Primărie, că acest teren i-a fost dat în arendă agentului economic pentru o anumită perioadă. De ceva timp contractul de arendă a expirat şi agentul economic a depus o solitare la Consiliul municipal Chişinău pentru a-l prelungi. Deocamdată însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Când muncitorii de la Regia Autosalubritate au mers să evacueze la gunoişte frunzişul din oraş, agentul economic le-a blocat accesul. Primaru capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că situaţia creată este una fără precedent, pentru că agentul economic blochează accesul spre un teren care aparţine municipalităţii. Edilul a menţionat că întreprindere privată are doar dreptul de a extrage argilă şi niciun drept de a dispune de acel teren. Primarul a solicitat direcţiilor de profil să ia măsuri pentru a debloca accesul spre gunoişte. În opinia sa, este vorba o ilegalitate când o întreprindere privată îşi pune pază şi nu permite accesul angajaţilor Primăriei şi poliţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.