Alerta cu bombă de la Guvern a fost falsă. Astfel, funcţionarii au revenit la posturile de muncă, a anunţat Veronica Gherboveţchi, purtător de cuvânt al prim-ministrului,, transmite IPN.
În urma verificărilor efectuate de genişti, nu au fost depistate substanţe explozive. „Verificările au durat peste o oră şi la plecare poliţiştii au anunţat că nu s-a găsit nicio substanţă explozibilă”, a declarat Veronica Gherboveţchi.
Poliţia a evacuat clădirea Guvernului după ce un bărbat a ameninţat că va arunca executivul în aer. Bărbatul ar fi sunat la poliţie şi a spus în limba rusă că dacă preţul unui bilet la telefericul din capitală, care nu activează de zeci de ani, nu va costa 75 de bănuţi, atunci va arunca în aer Guvernul.
Bărbatul riscă o amendă de 10.000 de lei sau chiar închisoare până la 2 ani.