Amenzi mai mari pentru pescuitul ilegal
Amenzile pentru pescuitul ilegal ar putea să crească. La fel, ar putea să fie prevăzute şi pedepse privative de libertate pentru braconaj. O iniţiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată la Parlament de către deputaţii Dumitru Diacov şi Adrian Candu. Deputaţii propun un nou articol în Codul Penal, orientat spre pentru contracararea pescuitului ilegal. Potrivit parlamentarilor, în ultima perioadă au parvenit foarte multe semnale că pe râuri se folosesc plase pe tot perimetrul pentru prinderea peştelui, transmite Info-Prim Neo.
Amenzile propuse oscilează între 4 mii şi 60 de mii de lei pentru pescuitul fără autorizaţie, fie în perioada de prohibiţie sau în zona de prohibiţie, prin metode nepermise, aşa ca utilizarea curentului electric, aS substanţelor explozive sau otrăvitoare. Pentru persoanele fizice mai este prevăzută muncă neremunerată în folosul comunităţii, de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 3 ani.
Potrivit datelor Serviciului Piscicol, cazurile de braconaj sunt foarte frecvente, iar măsurile de combatere la zi nu sunt efective. Amenzile, care pornesc de la 100 de lei, sunt mici în raport cu pagubele aduse prin încălcarea regulilor de pescuit.