Angajaţii Regiei Transport Electric Chişinău (RTEC) au protestat vineri, 5 martie, în faţa clădirii guvernului, cerând demiterea directorului întreprinderii, Gheorghe Morgoci, despre care au spus că "fură mână la mână cu Dorin Chirtoacă" (primarul capitalei - n.r.), transmite Info-Prim Neo.
„Morgoci este un distrugător, el nu-şi îndeplineşte funcţia corespunzător, nu verifică parcurile de troleibuze pentru a vedea care sunt problemele cu care ne confruntăm şi habar nu are de starea unităţilor de transport.", a spus Anatolie Tofan, şofer de troleibuz.
Angajaţii RTEC se plâng că, de când Gheorghe Morcoci este director, salariile le-au fost înjumătăţite. „Finanţele nu ştim unde se duc, plus la aceasta Morgoci încheie contracte şi ia credite nefavorabile pentru întreprindere”, a menţionat unul dintre protestatari, care a preferat să nu-şi spună numele.
Lidia Ciubovscaia, taxatoare, a comunicat că la protest trebuia să vină mai mulţi angajaţi ai regiei, dar au fost ameninţaţi de administraţie că îşi vor pierde locul de muncă.
Un fost angajat al RTEC, Iurii Iasinschii, care a venit să-şi susţină colegii, a remarcat că, atunci când a împlinit 60 de ani, Gheorghe Morgoci şi-a sărbătorit ziua de naştere într-un restaurant, unde au fost invitate circa 60 de persoane şi au fost cheltuiţi 90 de mii lei, în timp ce angajaţii primesc salarii mizere.
Gheorghe Morgoci respinge de fiecare dată acuzaţiile pe care le lansează angajaţii care îi cer să demisioneze. El spune că aceştia sunt susţinători ai fostului director al regiei, Vasile Rudâi, şi nu vor să accepte schimbarea conducerii la întreprindere.
[UPDATE] Solicitat să comenteze declaraţiile angajaţilor RTEC, primarul Dorin Chirtoacă a spus că acestea sunt lipsite de sens. „Atât Primăria, cât şi managementul regiei, depunem eforturi comune pentru a putea aduce întreprinderea într-o situaţie mai bună, cu toate greutăţile cu care ne confruntăm în municipiu. Acele reforme care au avut loc, în privinţa tarifului, au fost făcute tocmai ca întreprinderea să poată treptat să iasă din criza în care s-a aflat foarte mulţi ani”, a spus primarul.
Protestatarilor de la RTEC li s-au alăturat zeci de pensionari în frunte cu Maia Laguta, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Salvgardare”, care cer salarii şi pensii majorate.