Anul Veteranilor celui de-al doilea război mondial la Bălţi

Consiliul municipal Bălţi a declarat anul 2015 – Anul Veteranilor celui de-al doilea război mondial. Cu această ocazie, a fost creat şi un consiliu care urmează să elaboreze un program special de acţiuni tematice. Unităţilor economice, organizaţiilor şi instituţiilor din localitate li s-a recomandat să acorde ajutoare materiale şi să susţină veteranii prin diferite activităţi, transmite IPN.

Aleşii locali din Bălţi au decis să acorde fiecărui veteran, din bugetul municipal, câte 2,5 mii de lei cu titlu de ajutor financiar pentru achitarea facturilor la întreţinere. Banii sunt pentru primul trimestru al anului. În total, pe parcursul întregului an, fiecare veteran din Bălţi va primi câte 10 mii de lei din bugetului municipal.

În prezent, la Bălţi locuiesc 62 de veterani ai celui de-al doilea război mondial, cu 38 mai puţin decât acum doi ani.

2015 a fost declarat Anul Veteranilor celui de-al doilea război mondial şi la nivel naţional, prin decizia Parlamentului. Iniţiativa a fost propusă de către Partidul Comuniştilor şi a fost susţinută cu majoritate de voturi, la sfârşit de februarie. Timp de o lună, Guvernul a avut sarcina să pregătească un plan naţional de acţiuni pentru a-l prezenta legislativului spre adoptare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.