Apartament jefuit în timp ce proprietarii dormeau

Doi tineri de 17 ani şi 18 ani, originari din raionul Basarabeasca, au fost reţinuţi fiind bănuiţi că au pătruns într-un apartament din sectorul Buiucani, de unde au furat telefoane mobile şi un laptop. Când au comis furtul, proprietarii erau acasă, dormeau, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei capitalei, bănuiţii au recunoscut că în apartament au pătruns prin geamul deschis de la parter. Unul dintre ei a rămas în stradă să urmărească împrejurimile, iar al doilea a sustras bunurile foarte atent, astfel încât proprietarii n-au auzit nimic.

Tinerii anterior au mai fost documentaţi pentru infracţiuni similare săvârşite pe teritoriul capitalei. Acum sunt cercetaţi penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 mii până la 20 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Poliţia Capitalei recomandă proprietarilor apartamentelor situate la parter să nu lase pe timpul nopţii geamurile deschise, să monteze grilaje sau sistem de alarmă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.