Cei care vor deschide librării la sate vor plăti pentru arenda spaţiului preţuri minime

Funcţiile Camerei Naţionale a Cărţii vor fi atribuite Bibliotecii Naţionale. Modificări în acest sens au fost aprobate de Guvern în Legea cu privire la activitatea editorială, transmite Info-Prim Neo. Ministrul culturii, Boris Focşa, a menţionat că legea în cauză a fost adoptată în 2000, iar modificările operate vin să actualizeze prevederile acesteia. Printre noutăţile propuse se înscrie şi crearea unui mecanism transparent de utilizare a mijloacelor bugetului de stat pentru susţinerea editării, promovarea cărţii naţionale şi completarea fondurilor bibliotecilor. Completarea fondurilor de carte va fi realizată doar în bază de concursuri şi licitaţii, cu participarea tuturor editurilor interesate, la nivel naţional şi local. Pentru extinderea reţelei de difuzare a cărţii în localităţile rurale se propune ca administraţiile publice locale să dea în chirie spaţii destinate comercializării cărţilor la preţuri minime. Proiectul prevede un articol nou care stipulează participarea la Saloanele şi Târgurile de Carte Naţionale şi Internaţionale. Aceste acţiuni s-au dovedit a fi o modalitate eficientă de susţinere a activităţii editoriale şi de promovarea a imaginii Republicii Moldova peste hotare, a declarat ministrul culturii. De asemenea, modificările şi completările operate restabilesc dreptul la proprietatea intelectuală a editorului pe teritoriul Moldovei şi în afară, şi accesul nerezidenţilor la activitatea editorială în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.