După șase luni, cel de-al optulea contingent al Armatei Naționale a revenit joi, 14 iunie, acasă din misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. În cadrul unei ceremonii, organizate la Ministerul Apărării, militarii, care au fost dislocați în baza italiană „Camp Vilaggio” din localitatea Pech, au fost decorați pentru profesionalism, dăruire, curaj, dar şi promovarea imaginii Republicii Moldova la nivel internațional, transmite IPN.
Ministrul apărării, Eugeniu Sturza, a declarat că KFOR-8 a fost detașat în misiune de șase luni, aceeași perioadă de când a fost detașat şi el în funcţia de ministru. În această perioadă, cât militarii au lipsit, s-au produs mai multe schimbări, pe care la întoarcere le vor resimți. Ministrul a mai spus că, atunci când vor reveni în unitățile lor, militarii întorși acasă vor transmite colegilor experiența pe care au acumulat-o, pentru că astfel poate fi asigurată dezvoltarea Armatei Naționale.
Comandantul contingentului KFOR-8, maiorul Ruslan Varivanov, a spus că pe parcursul celor șase luni de misiune efectivul Armatei Naționale a depus eforturi pentru a îndeplini sarcinile puse în față pacificatorilor moldoveni. „Misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo a fost executată. Împreună cu camarazi din Italia, Austria, Slovenia, am executat patrulări, cercetarea terenurilor, asigurarea pazei şi alte sarcini, fiind apreciați înalt de către conducere misiunii”, a mai spus Ruslan Varivanov.
KFOR-8, care a fost detașat în decembrie 2017 și şi-a încheiat acum misiunea în Kosovo, a fost înlocuit de un alt contingent de militari moldoveni, 41 la număr. Ceremonia de detașare a avut loc pe 8 iunie, la Ministerul Apărării.
Primul contingent moldovenesc a plecat în Kosovo în martie 2014. Până în prezent, peste 300 de ofițeri și subofițeri ai Armatei Naționale au fost parte a opt misiuni.