Pe viitor în capitală nu vor mai fi plantaţi plopi, din cauza lipsei acestora la pepiniere. Potrivit şefului întreprinderii municipale „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” Eliferii Haruţa, în locul plopilor bătrâni se plantează tei sau arţar, transmite Info-Prim Neo.
„Plopul aduce incomodităţi 2-3 săptămâni pe an, dar este cel mai bun filtru al oraşului. El acumulează cel mai bine dioxidul de carbon din atmosferă şi eliberează cea mai mare cantitate de oxigen dintre toate speciile de copaci de la noi din oraş. Ei sunt adevăraţi plămâni ai oraşului, pentru că lucrează foarte bine la filtrarea aerului”, a declarat Haruţa.
Totodată, şeful de la „Spaţii Verzi” a menţionat că pe perioada de secetă cel mai mult sunt afectaţi anume plopii. În perioada de caniculă cel mai des se prăbuşesc anume aceşti copaci. Unii au peste 40 de ani, atât cât este viaţa lor în condiţii de oraş.
Anterior a fost propus un program care prevedea defrişarea tuturor plopilor din Chişinău, iar când au început lucrările, Academia de Ştiinţe a Moldovei, şi chiar chişinăuienii în proporţie de 80%, s-au opus defrişării.