Circa 1600 de locuri au rămas neacoperite la instituţiile de învăţământ profesional

Înstituţiile de învăţământ secundar profesional au anunţat circa 1600 de locuri neacoperite, dintre care peste 1500 la buget. Potrivit Ministerului Educaţiei, cele mai multe locuri neacoperite sunt în domeniul construcţiilor, industriei şi agriculturii. Dosarele mai pot fi depuse în sesiunea repetată de admitere, care se desfăşoară în perioada 28-30 august, transmite IPN.

Cele mai multe locuri cu finanţare bugetară propuse pentru etapa suplimentară de admitere în învăţământul secundar profesional sunt la cusătorie, tencuială, tâmplar şi tractorist, iar cele mai puţine de zidar.

Potrivit viceministrului educaţiei, Loretta Handrabura, datele preliminare arată că rata înmatriculării în instituţiile de învăţământ secundar profesional a crescut în comparaţie cu anul precedent cu 4 puncte procentuale şi constituie 86%. În prima etapă a admiterii în instituţiile de învăţământ secundar profesional, au fost înmatriculate peste 10 mii de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.