Consilier raional, condamnat pentru beție la volan. Va munci în folosul comunității

Un consilier raional din Anenii Noi a fost condamnat pentru că a urcat beat la volan. Deși era beat criță, acesta a scăpat cu muncă în folosul comunității, deoarece pedepsele din Codul Penal erau mai blânde atunci când a comis fapta, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, în luna iulie 2023, consilierul, fiind în stare de ebrietate, a condus mijlocul de transport pe una din străzile orașului Anenii Noi. Alcoolscopul a indicat o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,92 mg/l, ceea ce reprezintă stare de ebrietate cu grad avansat.

Judecătoria Căușeni, sediul Anenii Noi, i-a stabilit inculpatului o pedeapsă sub formă de 220 de ore muncă neremunerată în folosul comunității. Potrivit procurorilor, era unica pedeapsă prevăzută la data comiterii infracțiunii, cu anularea dreptului de a conduce autovehiculul.

Într-un alt caz, un bărbat de 36 de ani din același raion a fost condamnat după ce a fost prins fără permis și în stare de ebrietate alcoolică (0,69 mg/l alcool în aerul expirat). În 2017 inculpatul a fost condamnat pentru o infracțiune similară.

„Datorită modificărilor recente operate în Codul Penal, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu depășirea limitei minime admise, care, din cuvintele inculpatului, s-a rezumat la patru sticle de bere consumată, s-a soldat cu aplicarea unei amenzi de 2 250 de unități convenționale, echivalentul a 112 500 de lei”, se menționează într-un comunicat de presă.

Ambele sentințe sunt definitive și executorii.

Începând cu data de 7 septembrie 2024, sancțiunile pentru șoferii beți la volan sau fără permis au crescut considerabil. Astfel, dacă un conducător auto e depistat în stare de ebrietate avansată, acesta riscă o amendă de până la 125 de mii de lei sau chiar închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Amenda pentru refuzul testării alcoolscopice sau antidrog și pentru eschivarea de la examenul medical ajunge la 150 de mii de lei, iar legea mai prevede în acest sens închisoare pe un termen de la 1 la 4 ani și anularea dreptului de a conduce, în ambele cazuri.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.