Consilierii municipali şi-au stabilit indemnizaţii de 400 lei pentru fiecare zi de şedinţă în plen
Consilierii municipali şi-au stabilit marţi, 5 februarie, indemnizaţii de 400 lei pentru fiecare zi de şedinţă în plen, faţă de 90 lei – indemnizaţia ridicată de consilierii din fosta legislatură locală, transmite Info-Prim Neo.
Consilierii comunişti, dar şi unii din coaliţia majoritară, inclusiv preşedintele CMC, Mihai Ghimpu, s-au abţinut să voteze proiectul.
De la începutul mandatului şi până în prezent aleşii municipali nu şi-au ridicat indemnizaţiile pentru activitatea în Consiliul municipal Chişinău (CMC). Chestiunea privind stabilirea mărimii indemnizaţiei pentru aleşii locali a fost înaintată de mai multe ori pentru aprobare, dar nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Pentru acoperirea cheltuielilor necesare achitării indemnizaţiei a fost votată suma de 938 mii lei. Potrivit calculelor prealabile, această sumă ar trebui să ajungă pentru achitarea indemnizaţiilor pentru lunile septembrie 2007 – decembrie 2008 sau pentru cca 46 de şedinţe. Din septembrie 2007 şi până în prezent consilierii municipali au participat la 13 şedinţe.
Şefa Direcţiei evidenţă contabilă şi analiză economică, Eugenia Ciumac, a menţionat că participarea consilierilor la şedinţă este luată la evidenţă strictă, iar consilierii care au fost absenţi de la unele şedinţe ale CMC nu-şi vor ridica indemnizaţia pentru ziua respectivă.
După votarea proiectului, consilierul fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră”, Oleg Cernei, s-a adresat consilierilor comunişti menţionând că nu-i plac ticăloşii şi, de aceea, i-a invitat pe cei care s-au abţinut de la votare să renunţe la indemnizaţie şi să nu beneficieze astfel de votul celor care sunt sinceri. Potrivit lui Cernei, suma de 400 lei este nesemnificativă pentru un consilier care munceşte în fiecare zi în CMC - cu audienţe, activitatea în comisii, lucrul în teren etc, iar consilierilor n-ar trebui să le fie ruşine pentru primirea acestei indemnizaţii.
Ca reacţie la cele spuse de Oleg Cernei, liderul fracţiunii comuniştilor Svetlana Popa, a declarat că aleşii din fracţiunea PCRM va transfera indemnizaţiile pe contul caselor de copii.
Mai mulţi lideri de fracţiuni şi consilieri municipali înstăriţi au declarat că vor ceda indemnizaţiile în contul altor consilieri care au nevoie de remunerare pentru activitatea în consiliu. Liderul social-democrat din consiliu, Eduard Muşuc, a declarat că aleşi locali, atunci când pierd o săptămână din lună pentru activităţile din consiliu, este necesar să fie remuneraţi la nivel corespunzător şi nu mai puţin decât cei din republică care primesc indemnizaţii de 300-400 lei pentru o zi de şedinţă. Eduard Muşuc a mai fost de părere că stabilirea unor indemnizaţii mai mari va spori munca în cadrul CMC şi va conduce la combaterea corupţiei.