Consiliul Consultativ al Misiunii EUBAM s-a întrunit la Chişinău

Consiliul Consultativ al Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) s-a întrunit marţi, 16 aprilie, la Chişinău la cea de-a 20-a reuniune. Şeful Misiunii EUBAM, Udo Burkholder, a prezentat celor prezenţi raportul anual al activităţii misiunii în anul 2012, transmite IPN.

„Eforturile noastre sunt îndreptate spre a ajuta oamenii, a facilita comerţul sau economia, însă toate lucrurile trebuie făcute de comun acord. Cu toţii trebuie să avem o poziţie activă pentru a avea rezultate pozitive”, a declarat Udo Burkholder, care îşi încheie mandatul în mai 2013.

Reprezentanţii Consiliului Consultativ al EUBAM au afirmat că sub conducerea lui Udo Burkholder Misiunea EUBAM a obţinut rezultate vizibile în transmiterea standardelor europene în gestiunea frontierelor, un lucru important în procesul de asociere şi liberalizare a regimului de vize.

Prezent la eveniment, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Popov, a enumerat cele mai importante activităţi de colaborare cu EUBAM, evidenţiind înfiinţarea unui punct comun de trecere a frontierei la Briceni-Rosoşani şi patrularea în comun a graniţei moldo-ucrainene. Totodată, a fost remarcat şi sprijinul oferit de EUBAM în procesul de reglementare a problemei transnistrene şi promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului.

Misiunea EUBAM şi-a început activitatea în noiembrie 2005. EUBAM reprezintă un organ consultativ, tehnic, mandatat să consolideze capacităţile de gestionare a frontierei a partenerilor săi – serviciile vamale şi grăniceri, organele de ocrotire a legii şi agenţiile de stat din Moldova şi Ucraina.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.