Tinerii din Republica Moldova ar trebuie aibă dreptul la vot de la 16 ani, cel puțin pentru unele tipuri de alegeri, cum ar fi referendumul de exemplu sau alegerile locale. Și această pentru că legislația națională prevede destul de multe drepturi, dar și obligații pentru această vârstă, inclusiv dreptul la muncă și plata impozitelor. Ba mai mult, experiența altor state arată că alegătorii care merg la vot de la o vârstă mai fragedă, rămân mai fideli procesului electorali. De această părere este președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Cristian Vizir, participant la dezbaterea publică: „Rolul tinerilor și al organizațiilor de tineret în procesul de integrare europeană”, organizată de Agenția de presă IPN.
„Studiile arată că din moment ce în unele țări a început să fie implementat votul de la 16 ani, acești alegători, care merg la urne de la o vârstă mai fragedă, ei rămân mai fideli acestui proces”, a declarat Cristian Vizir.
Potrivit lui, votul de la 16 ani poate fi introdus nu neapărat pentru toate tipurile de alegeri . de exemplu, spune tânărul, în cazul Belgiei, tinerii pot vota de la 16 ani la alegerile pentru Parlamentul European, iar în cazul Germaniei este vorba doar despre alegeri locale.
„Este un fenomen interesant care trebuie studiat. Și pe alocuri cred că ar trebui să-și facă un loc și la noi în Republica Moldova. Putem începe cu referendumul sau alegeri locale, deoarece la această vârstă mulți tineri încă mai sunt în localitățile lor, pentru că studiază încă la liceu. Or de la 16 ani, tinerii au mai multe drepturi, inclusiv să muncească, trebuie să achite impozite”, susține liderul Consiliului Național al Tineretului din Moldova.
Cristian Vizir a declarat că în cadrul Consiliului lucrează cu reprezentanții tinerilor și din alte țări prin intermediul platformelor europene și internaționale. Ceea ce au constatat este că sunt destui tineri stabiliți în țări europene de ceva vreme, dar au dubii cu privire la necesitatea aderării la UE. Și este firesc, potrivit lui, să existe diferite opinii.
De asemenea, în cadrul Consiliului lucrează cu toate grupurile tineri, atât cu cei care susțin parcursul european al Republicii Moldova, cât și cu cei care sunt sceptici. De exemplu, au desfășurat focus grupuri la care au discutat cu tinerii, le-au cunoscut opiniile, inclusiv cele categorice împotriva integrării. La finalul dezbaterile unii și-au schimbat opinia, alții au rămas cu aceleași idei, pentru că pe alocuri nu dețin informații veritabile. Și aceasta pentru că tinerii de multe ori sunt ușor de influențat, inclusiv în familie.
„Sunt cazuri în care un tânăr vrea să plece în Europa, dar părinții îl blochează. Îi spun că UE nu o să-i aducă ceva bun sau că „înainte era mai bine”. Și aici pornește lupta internă. Este ceva normal, pentru că tinerii reprezintă un public ușor de influențat. Printre vârstele 18-35 de ani sunt foarte mulți alegători care merg pentru prima dată la vot și aici se creează o dificultate”, a menționat Cristian Vizir.
Dezbaterea publică la tema „Rolul tinerilor și al organizațiilor de tineret în procesul de integrare europeană” este organizată în cadrul proiectului „Agenția de presă IPN pentru coeziune socială și Moldova pro-europeană”, finanțat de către IMS.
Moldova pro-europeană
Vezi și:
- Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan explică schimbările din regiunea transnistreană
- Maxim Grițunic: Eficiența energetică trebuie accelerată prin colaborare strânsă între administrația centrală și cea locală
- Ivan Gadiac: Eficiența energetică a locuințelor a devenit o prioritate
- Încrederea scăzută în justiție, explicată diferit de procurori, judecători și cetățeni
- Fiecare are dreptul la justiție corectă și echitabilă, secretar de stat la Ministerul Justiției
- Termenul mare de judecare - problemă în dosare de rezonanță, președinte CSM
- Liviu Vovc: E posibilă izbucnirea unei noi crize și mai periculoase în regiunea transnistreană
- Igor Boțan: Cine poartă responsabilitate pentru criza energetică din regiunea transnistreană...
- „Criza energetică din „Triunghiul Bermudelor”. Episodul 3: Poziția Chișinăului”. Dezbatere IPN
- Igor Boţan: Transnistrenii s-au obișnuit cu livrarea gazului sub forma unui ajutor umanitar
- Mariana Kalughin: Nu am avut încă o clasă politică matură care să reușească combaterea corupției
- Tatiana Cojocari: Populația poate fi un aliat puternic împotriva corupției
- Lupta împotriva corupției trebuie să stea la baza dezvoltării societății, deputat
- Reintegrarea depinde de profesionalismul și determinarea autorităților constituționale, Ghennadii Ciorba
- Tiraspol a fost mereu ca un instrument de presiune asupra autorităților constituționale de la Chișinău, opinie
- Criza energetică din „Triunghiul Bermudelor”. Episodul II: Poziția Tiraspolului. Dezbatere IPN
- Igor Boțan: Temperatura propagandei Kremlinului va crește
- Gheorghe Bălan: Rusia folosește instrumentul energetic pentru a pune presiune pe Republica Moldova
- Victor Ciobanu: Kremlinul a dorit deconectarea energiei electrice pe ambele maluri ale Nistrului
- Alexandru Flenchea: Dacă economia regiunii transnistrene se prăbușește, Moldova nu va face față
- Parlicov: Scoaterea malului stâng din dependența de gaz rusesc va determina reintegrarea
- Lipsa de transparență în negocieri distanțează locuitorii celor două maluri ale Nistrului, Alexandr Makuhin
- Daria Russu: E nevoie de mai multe ore de studiere a limbii române în școlile cu predare în rusă sau ucraineană
- Alexandr Makuhin: Fiecare are dreptul la studii, indiferent de limba aleasă
- Părinții refugiați din Ucraina sunt îndemnați să-și integreze copiii prin înscrierea la școală
- Iurie Rija: Agricultorii au nevoie de un sistem financiar care să îi ferească de capcanele creditării
- Descrește importanța agriculturii pentru economia Moldovei, constată sociologul Tatiana Cojocari
- Agricultura a ajuns la o răscruce, ministra Ludmila Catlabuga
- Cojocari: 25% din tineri nu susțin integrarea europeană și regretă destrămarea URSS
- Alexandr Petrov: Conceptul de integrare europeană nu e înțeles de toți tinerii
- Cantarji: Bărbații au pensii mai mari decât femeile din cauza salariului și stagiului
- Crește diferența între venitul mediu al femeilor și cel al bărbaților, Marina Soloviova
- Makuhin: Uimit de inegalitățile care persistă într-o societate evident feminină
- Opinia publică trebuie informată corect, nu manipulată, sociologul Tatiana Cojocari
- Rezultatul referendumului este istoric și reflectă dorința de a aparține familiei europene, deputat
- Mihai Mogâldea: Unii care susțin integrarea europeană, nu neapărat au susțin organizarea referendumului
- Cetățenii au reconfirmat prin vot că demult așteaptă integrarea în UE, deputat