Datoriile consumatorilor pun în pericol pregătirea pentru noul sezon de termificare
Consumatorii din Chişinău cu restanţe la plata consumului de energie termică sunt îndemnaţi să-şi achite datoriile faţă de SA „Termocom”. Vicedirectorul întreprinderii, Vasile Leu, a declarat luni, 26 septembrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că achitările au atins 80,8%, dar procentul e mai mic în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, transmite Info-Prim Neo.
„Faţă de perioada similară a anului trecut, suntem în descreştere cu 11% la colectarea surselor financiare de la populaţie”, a spus Vasile Leu. Vicedirectorul SA „Termocom” susţine că datoriile pe care le au consumatorii pentru agentul termic livrat de SA „Termocom” pun în pericol pregătirea pentru noul sezon de termificare. Pe de altă parte, SA „Termocom” nu-şi poate achita datoriile faţă de furnizorii săi, CET 2 şi CET 1 − 66,5 milioane lei. „Întreprinderea nu are restanţe faţă de Union Fenosa şi SA „Chişinău-Gaz”, a precizat Vasile Leu.
În context, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a declarat că este important ca nivelul achitărilor de către populaţie să se apropie cât mai mult de 100%, astfel ca şi întreprinderea, la rândul ei, să-şi poată onora sută la sută obligaţiile financiare faţă de furnizori.
Vicedirectorul SA „Termocom” spune că fondul locativ din capitală este pregătit pentru sezonul de încălzire. „În acest moment se mai fac reparaţii capitale la 11 reţele, acestea urmând a fi finalizate în termen de o săptămână. Toate grădiniţele şi şcolile sunt pregătite pentru a primi agentul termic”, a menţionat Vasile Leu.
Tradiţional startul sezonului de încălzire se dă după ce trei zile consecutiv temperatura aerului este de - 8 grade Celsius.