„Diavolul este politic corect”: un răspuns la drama însingurării

Falsele valori ale lumii moderne: avortul, distrugerea familiei, promovarea homosexualităţii, reducerea populaţiei, toate pe fondul unui ateism agresiv, îşi arată adevărata lor faţă în romanul „Diavolul este politic corect”. Cartea, scrisă de Savatie Baştovoi, a fost lansată miercuri, 16 noiembrie, în incinta Bibliotecii municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, transmite Info-Prim Neo. Romanul prezintă istoria unui personaj de 40 de ani, care din cauza imobilităţii îşi comandă mâncare şi haine prin computer. Personajul este obez şi este complexat de acest viciu, nu mai vrea să iasă afară, îi este ruşine de felul cum arată, stă doar pe internet şi discută virtual. Omul intră în toată această dramă a omului modern şi visul lui este să prindă un răsărit de soare. Stând noaptea pe internet, ziua doarme şi atunci îşi caută răsărituri de soare. Până la urmă începe o viaţă reală, o răscolire a societăţii, o revenire la nişte valori biblice, profunde, veşnice. „Cartea este un răspuns la drama însingurării pe care o trăieşte omul modern în mirajul comunicării libere şi totale. Povestea corectitudinii este că omul este pus în situaţia să accepte răul ca după aceea să îl legalizeze. Omul modern se pierde în amalgamul de informaţie, în acest mozaic informaţional din care îşi poate construi o imagine clară despre lume, despre sine, despre ceea ce ar trebui să facă, despre ceea încotro ar trebui să meargă. Omul nu doar că nu ştie ce îl aşteaptă, nu îşi poate intui viitorul, dar nu ştie măcar ceea ce i se întâmplă. „Diavolul este politic corect” este până la urmă o replică, un răspuns dat acestei lumi în care detaliul primează, pentru că aşa cum a mai zis-o şi altcineva: diavolul se ascunde în detalii”, a spus autorul cărţii, iermonahul Savatie Baştovoi de la Mănăstirea „Noul Neamţ”. Directorul Bibliotecii „Bogdan Petriceicu Hasdeu” afirmă că „Diavolul este politic corect ” este o proiecţie în viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmaţii ale unor politicieni şi formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei să fie lumea. „Omul ajunge să îşi vândă tinereţea, inteligenţa, darurile sale înnăscute, poate cel mai scumpe lucruri, ajunge să îşi vândă ficatul, rinichiul, totul este de vânzare. Prin acest roman se încearcă să se văd o şansă de supravieţuire în aceste condiţii care s-ar părea că au distrus orice urmă de divin în om”, a spus Lidia Kulikovski. Prezent la lansarea cărţii, ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurcă, afirmă că „Diavolul este politic corect ” este o carte a credinţei oamenilor în speranţa unui viitor mai bun. „Cartea este, aş îndrăzni să spun, profetică şi ilustrează chemarea pe care călugărul o are, aceea de a fi un profet în mijlocul credincioşilor săi. Romanul este o anticipare a lumii care ne paşte dacă nu sunt foarte atenţi. În acelaşi timp este o carte care nu se încheie fără a oferi soluţii, iar soluţiile sunt credinţa şi ale creştinismul”, a spus Marius Lazurcă. Savatie Baştovoi, poet, prozator, publicist, editor, este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor în 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.