Expozițiile „Moldconstruct” şi „Moldenergy”, inaugurate la Moldexpo

Cele mai noi tehnologii, echipamente și materiale pentru construcţii, dar și cele mai inovative produse din industria de conservare a energiei, instalațiilor termice și a echipamentelor de condiționare a aerului sunt prezentate la expozițiile internaționale „Moldconstruct”, ediţia a XXVI-a, şi „Moldenergy”, ediţia a XXV-a. Expozițiile, care au adunat peste 130 de participanți, se vor desfășura în perioada 28-31 martie, la Moldexpo, transmite IPN.

Zinaida Popa, directoare generală interimară Moldexpo, a venit cu îndemnul de unire a forțelor pentru a construi „o nouă Moldovă Europeană, sustenabilă și ancorată în valorile omenirii și păcii”.

Ministrul energiei, Victor Parlicov, a declarat că agenda urmată ține de decarbonizare și eficientizare a consumului de energie. Dar, consideră el, acestea nu se vor realiza dacă nu se va reface piața construcțiilor, având în vedere că 50% din energie se consumă în clădiri. El a îndemnat participanții la expoziție să se gândească și la parteneriate, inclusiv în exterior.

Jānis Mažeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova, a remarcat că, împreună cu partenerii, Moldova a reușit eliminarea dependenței de aprovizionare cu gaze de la Gazprom și creșterea securității aprovizionării cu energie prin diversificarea surselor. El a spus că la expoziție vor fi prezentate cele mai moderne și ecologice soluții pentru o societate rezilientă la crizele energetice și pentru o Moldovă Europeană.

Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova, a declarat că este aici să reafirme angajamentul de a oferi suport Moldovei în realizarea angajamentelor în cadrul Acordului de la Paris și Pactului european verde. PNUD este un partener al Republicii Moldova în atingerea scopurilor privind un sector energetic sustenabil.

Intrarea la expoziții este liberă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.