Societatea de Cruce Roşie din Moldova va fi inclusă în lista organizaţiilor a căror cotizaţii şi datorii faţă de organismele internaționale vor fi acoperite din bugetul de stat, transmite IPN. O decizie în acest sens a adoptat Guvernul în şedinţa de miercuri, 24 februarie.
Astfel, anual în Legea bugetului de stat va fi prevăzută suma de circa 20 mii lei pentru achitarea cotizației față de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie pentru finanțarea Comitetului Internațional al Crucii Roșii.
Societatea de Cruce Roșie din Moldova este o asociație benevolă care în colaborare cu autoritățile publice realizează funcții în domeniul umanitar în corespundere cu prevederile Convențiilor de la Geneva din 1949 și protocoalelor adiționale din 1997, semnate de Republica Moldova.
Moldova este membră și achită cotizați la peste 65 organizații internaționale.
