Factori de decizie din fostul minister al industriei, cercetaţi penal

Factori de decizie din cadrul fostului Minister al Industriei şi Infrastructurii sunt cercetaţi penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu atunci când au majorat capitalul social al societăţii pe acţiuni „Artmet”, la începutul anului 2008, transmite Info-Prim Neo că referire la serviciul de presă al Procuraturii Generale. Procurorii au stabilit că prin ordinul ministrului industriei şi infrastructurii din 26 ianuarie 2008 s-a dispus majorarea cotei-părţi a statului în capitalul social al SA „Artmet” din contul transmiterii patrimoniului întreprinderii de stat „Sectorul autogestionar de reclamă şi montaj”, care a fost evaluată la de 578 622 lei. Procuratura mai informează că încălcându-se Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, în aprilie 2008 viceministrul industriei şi infrastructurii, fără acordul scris al Agenţiei Proprietăţii Publice, a împuternicit reprezentantul statului în SA „Artmet” să asigure adoptarea cu întregul pachet de acţiuni ale statului a chestiunii privind majorarea cotei-părţi a statului în capitalul social al întreprinderii. La Adunarea Generală a acţionarilor întreprinderii unul dintre acţionarii minoritari a propus majorarea capitalului social cu 4 700 mii lei, dintre care 578 580 lei contribuţia statului, iar 4 121 420 lei contribuţia celorlalţi acţionari. Contrar prevederilor legale, reprezentantul statului în SA „Artmet”, a votat cu întreg pachetul de acţiuni ale statului „pentru” majorarea capitalului social cu 4 700 mii lei. Ca rezultat al acestor acţiuni, cota-parte a statului la SA „Artmet” s-a diminuat de la 91,77% până la 45%, se menţionează în comunicatul Procuraturii Generale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.