Aseară, 7 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale au fost aprinse zeci de lumânări sub forma cifrei 7, în memoria victimelor de la 7 aprilie 2009, transmite Info-Prim Neo.
„Acţiunea „Flacăra Libertăţii”. Sub acest generic ne-am gândit de la Primărie să vă invităm în acestă seară, la exact doi ani de când acestă flacără care ardea puternic în sufletul tineretului nostru, s-a aprins aici, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în sensul ieşirii la suprafaţă a doleanţelor pentru un viitor mai bun, pentru un stat democratic şi un traseu european”, a declarat primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
„Flacăra Libertăţii” tineretului din Republica Moldova, a spus Dorin Chirtoacă, s-a aprins în seara de 6 aprilie 2009, iar a doua zi mii de tineri au cerut libertate ca după aceea protestele să fie îndreptate către clădirea Parlamentului şi a Preşedenţiei.
„Am aprins lumânări în memoria lui Valeriu Boboc, care primul a căzut secerat, după el au mai urmat şi alţii. Sute de tineri au fost torturaţi şi până astăzi nu s-a făcut dreptate şi observăm că există printre noi persoane dintre acele care îi protejează pe criminali şi îi promovează în funcţii”, a mai spus primarul.
„7 aprilie este o zi care reprezintă libertatea tinerilor din Republica Moldova. Acum doi ani, s-a dat lupta pentru libertate. Astăzi este o zi de doliu pentru cei care au avut de suferit”, a spus o studentă care a participat la protestele de acum 2 ani.
Acţiunea „Flacăra Libertăţii” a fost organizată de Primăria municipiului Chişinău. Cei care au venit în Piaţă au avut parte şi de un recital de muzică folk şi muzică naţional-patriotică.
7 aprilie 2009 a adunat în stradă tinerii care au protestat împotriva rezultatelor alegerilor din 5 aprilie, pe care le-au considerat fraudate. Protestele paşnice au degenerat în violenţe, clădirile Preşedenţiei şi Parlamentului au fost distruse, iar câteva sute de tineri au fost reţinuţi şi torturaţi în comisariatele de poliţie.