Oficiali moldoveni, persoane care au participat la lichidarea consecinţelor catastrofei de Cernobâl, rude ale acestora şi voluntari au depus flori vineri, 26 aprilie, la memorialul victimelor de la Cernobâl, de pe strada Trandafirilor din Chişinău. Acţiunea s-a desfăşurat în contextul comemorării a 27 de ani de la tragedia nucleară din Ucraina, transmite IPN.
„Peste 3500 de cetăţeni ai Republicii Moldova au fost trimişi la Cernobâl, 700 dintre care au decedat, iar restul sunt invalizi. Pentru noi această zi este una de respect faţă de bărbăţia şi sacrificiul participanţilor”, a declarat prim-ministrul interimar, Iurie Leancă. Potrivit oficialului, cu susţinerea Guvernului Republicii Moldova, participanţii la lichidarea consecinţelor avariei şi familiile celor decedaţi vor primi indemnizaţii unice a câte 500 de lei.
Consilierul de stat, Mihail Şleahtiţchi, a adus un mesaj de comemorare din partea preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în care se menţionează că urmările catastrofei de resimt şi în zilele de astăzi, însă ar fi fost cu mult mai dezastruoase dacă aceşti oameni nu se implicau.
Preşedintele Asociaţiei „Cernobâl”, Tudor Căpăţână, a spus că oamenii care au participat la lichidarea consecinţelor catastrofei au salvat omenirea. „Aceşti oameni, scoşi noaptea din casă, au salvat omenirea de la cea de-a treia explozie termo-nucleară. Aceşti soldaţi au salvat jumătate de Europă de la dezastru. Noi am luptat ca alţi oameni să trăiască pe pământul acesta. Fiecare al patrulea participant a decedat, restul suportă urmările”, a mai spus preşedintele Asociaţiei „Cernobâl”.
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serhii Pyrozhkov, a subliniat faptul că Ucraina aduce mulţumiri participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei şi va face tot posibilul ca astfel de acţiuni să nu mai aibă loc.
Mitropolitul Vladimir al Republicii Moldova a binecuvântat lăcaşul sfânt din faţa memorialului victimelor catastrofei de la Cernobâl de pe strada Trandafirilor. „Biserica a fost înălţată, sfinţită. Aveţi biserica voastră. Rugaţi-vă în ea”, i-a îndemnat ÎPS.
Veaceslav Covaliuc, din satul Glingeni, raionul Făleşti, îşi aminteşte că a lăsat un copil acasă şi cu greu îşi închipuia că o sa-l mai revadă. „Când am revenit, m-au chemat periodic la consultări medicale. Am fost trataţi. Dar oricum urmările sunt grave. Am rămas invalid”, a spus victima. Alt participant, Andrei Bedereu din oraşul Cantemir, a spus că iniţial i s-a zis că merge în Kazakhstan la pregătire militară, dar a ajuns la Cernobâl. „Nu le-a păsat de noi. Nu am primit niciun tratament. Eram piele şi om. Singur m-am tratat”, spune bărbatul.
Pe 26 aprilie 1986, la Centrala de la Cernobâl s-au produs două explozii care au generat o catastrofă nucleară de proporţii globale.
