Furnizorul de apă începe evacuarea nămolului de la Staţia de Epurare din Chişinău

SA „Apă-Canal Chişinău” începe evacuarea nămolului acumulat timp de un an în geotuburile de la Staţia de Epurare din Chişinău. Evacuarea este planificată pentru lunile decembrie-februarie anul viitor. Lucrările vor fi efectuate în sezonul rece pentru a evita răspândirea mirosului neplăcut de la mecanismele care transportă nămolul, transmite IPN.

Furnizorul de apă din capitală menţionează, într-un comunicat de presă, că nămolul va fi stocat în depozite speciale, care au fost construite pe teritoriul Staţiei de Epurare. Muncitorii vor evacua circa 90 de mii metri cubi de nămol. În perioada imediat următoarea, se va lucra la salubrizarea căilor de acces către magaziile unde va fi stocat nămolul. Pe perioada lucrărilor în oraş, s-ar putea răspândi miros neplăcut.

Staţia de epurare activează mai bine de 50 de ani, utilajul fiind deja uzat. Administraţia SA „Apă-Canal Chişinău” anunţă că a identificat sursele necesare pentru modernizarea Staţiei de Epurare, prin intermediul unui credit oferit de BERD. Costul proiectului  este de 62,8 milioane de euro. Cea mai mare parte de investiţii este destinată primei faze, de reabilitare a Staţiei de Epurare şi a circa 15 kilometri de reţele magistrale de canalizare, inclusiv 3 kilometri de colectoare de dimensiuni majore.

Totodată, este prevăzută construcţia instalaţiilor noi de tratare a nămolului, cu obţinerea biogazului utilizat pentru producerea energiei electrice şi termice, iar nămolul igienizat va putea fi utilizat în agricultură. Proiectul va derula în mai multe etape.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.