„Genderdoc-M” dă startul festivalului „Curcubeul peste Nistru”

După o pauză de câţiva ani, reprezentanţii comunităţii LGBT din Moldova vor organiza pe 19 mai un marş la Chişinău. Acţiunea face parte din programul festivalului „Curcubeul peste Nistru – 2013”,  ediţia a XII-a, care în acest an se desfăşoară cu genericul „Parteneriatul – cheia succesului”, transmite IPN.

Coordonatorul de programe lobby şi advocacy din cadrul Centrului de Informaţii „Genderdoc-M”, Angela Frolov, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că activităţile din acest an au ca scop susţinerea unei atitudini tolerante faţă de comunitatea LGBT, protecţia drepturilor omului şi a egalităţii civice pentru toţi oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală şi identitatea de gen. Angela Frolov a mai spus că pe 8 mai „Genderdoc-M” a împlinit 15 ani de activitate, iar cu această ocazie s-a decis extinderea numărului activităţilor şi a zilelor festivalului până la o săptămână, în perioada 14-19 mai.

„Acest festival vine în ajutorul tuturor persoanelor LGBT din Moldova, care până în ziua de azi îşi ascund identitatea şi sunt nevoite să tacă şi să ducă o viaţă dublă. În aceste câteva zile ale festivalului aceste persoane pot veni la noi ca să se simtă aşa cum sunt”, menţionat Angela Frolov. „Vrem să spunem societăţii noastre că în Republica Moldova sunt persoane ale comunităţii LGBT. Sunt oameni cu drepturi egale, care plătesc impozite, care au părinţi, familie, copii, însă nu toţi cunosc această latură a lor”, a mai spus coordonatorul de programe lobby şi advocacy.

Directorul executiv al Centrului de Informaţii „Genderdoc-M”, Anastasia Danilova, a specificat că prima activitate din cadrul festivalului va avea loc în seara zilei de marţi, 14 mai, când va fi deschisă expoziţia de fotografii „Propia cameră”, dedicată vieţii de zi cu zi a familiilor LGBT din Moldova şi Ucraina. Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Zemstvei, din 15 până pe 19 mai, între orele 14.00-19.00. Intrarea este liberă.

Pe 15 mai vor avea loc două activităţi publice: acţiunea „Lasă un mesaj în susţinerea LGBT” şi dezbaterile „Rădăcinile homofobiei în societatea noastră cea tolerantă”. Potrivit organizatorilor, scopul este de a demonstra că în Moldova sunt mulţi oameni care nu împart societatea în „normali” şi „anormali”. Pe 16 mai, când este marcată a 15-a aniversare a Centrului „Genderdoc-M” vor ave loc un şir de activităţi mai puţin deschise pentru publicul larg, dar şi premierea anuală a învingătorilor concursului „Pentru promovarea în cadrul societăţii a unei atitudini tolerante faţă de LGBT şi pentru aportul în dezvoltarea mişcării comunităţii LGBT din Moldova”.

Ziua de 17 mai, când este marcată Ziua internaţională împotriva homofobiei, vor avea loc o depunere de flori la Monumentul Victimelor Represiunilor. La 18 mai va avea loc conferinţa consacrată celei de-a 15-ea aniversări a Centrului de Informaţii „Genderdoc-M”: „Parteneriatul este cheia succesului”. După conferinţă, organizatorii festivalului vor invita oaspeţii la spectacolul „Dragă Moldova, putem să ne pupăm puţin de tot?”, un spectacol documentar, bazat pe istoriile personale ale homosexualilor şi lesbienelor, dar şi ale părinţilor şi copiilor acestora.

Festivalul comunităţii LGBT va lua sfârşit duminică, 19 mai, când prin centrul Chişinăului va trece marşul „LGBT pentru valorile tradiţionale”. La această acţiune vor participa în jur de 50 de persoane, printre care şi reprezentanţi ai unor ambasade europene acreditate la Chişinău, au anunţat organizatorii. Maşul LGBT se organizează la un an de la votarea Legii privind asigurarea egalităţii, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie curent.

  • angela frolov despre persoanele lgbt.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.