Incidentul în care un poliţist a aplicat arma din dotare va fi investigat de procurori
Cazul poliţiştilor de la Bălţi a fost retras din gestiunea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), fiind transmis Serviciului Nord al Procuraturii anticorupţie, transmite Info-Prim Neo.
Reamintim, pe 25 iulie, un colaborator al Batalionului de Patrulă şi Santinelă al Comisariatului de Poliţie Bălţi a fost reţinut în flagrant de către ofiţerii anticorupţie Nord, fiind suspectat că ar fi pretins 2000 de lei de la un şofer pentru a nu-l supune testului la alcoolemie. Colegul său, care se afla în aceeaşi maşină de serviciu, a reuşit să fugă. Deşi ofiţerii CCCEC s-au legitimat, poliţistul a efectuat două împuşcături din arma din dotare, una în sus şi una în direcţia colaboratorilor centrului.
Urmărirea penală a fost pornită în temeiul art. 324, al.2, Cod Penal – corupere pasivă. De asemenea, în cadrul procesului penal procurorii vor verifica deopotriva atât faptele comise de poliţist, cât şi legalitatea acţiunilor intreprinse de către ofiţerii CCCEC care au luat parte la operaţiunea de reţinere, precizează serviciul de presă al Procuraturii Generale.