Lansarea focurilor de artificii este interzisă pe timpul nopţii
Lansarea focurilor de artificii este interzisă pe timpul nopţii, de la ora 22.00 până la 07.00. Cei care vor încălca această interdicţie riscă amenzi de până la 400 de lei. Excepţie se va face doar în noaptea dintre ani, transmite Info-Prim Neo.
„Îndemnăm cetăţenii, în special părinţii şi pedagogii, de comun să întreprindem măsurile corespunzătoare pentru a nu admite utilizarea produselor pirotehnice de către minori, pentru a evita pericolul unor eventuale incidente”, a declarat la o conferinţă de presă, joi, şeful Direcţiei ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Marin Maxian.
Oamenii legii recomandă cetăţenilor să procure articole pirotehnice doar în unităţile comerciale autorizate. Produsele pirotehnice trebuie să aibă etichetele în limba de stat, iar pe acestea să fie trecute denumirea şi adresa importatorului, tipul şi categoria articolului, termenul de valabilitate, limitele minime de vârstă şi distanţa de securitate în timpul utilizării, cu ataşarea instrucţiunii de folosire adecvată.
Potrivit oamenilor legii, în prezent există 12 agenţi economici licenţiaţi în domeniul importului şi depozitării articolelor pirotehnice, precum şi organizării spectacolelor pirotehnice şi focuri de artificii. De asemenea sunt 12 unităţi comerciale autorizate să vândă articole pirotehnice. Şase sunt în municipiul Chişinău, 2 la Bălţi, câte o unitate la Ungheni, Drochia, Anenii Noi şi Orhei.
Şeful adjunct al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Anatol Viniciuc, a menţionat că articolele pirotehnice prezintă pericol incendiar. Înainte de folosire necesară studierea atentă a instrucţiunilor şi măsurilor de securitate indicate pe ambalajul produsului.
Este strict interzis de a folosi artificii sau lumânările în apropierea bradului, indiferent dacă este natural sau artificial, deoarece acesta poate lua foc imediat. Nu se recomandă utilizarea istalaţiilor sau a decoraţiilor cu defecţiuni sau improvizate. La fel nu se recomandă ca Pomul de Crăciun să fie amplasat în apropierea sobelor, a caloriferelor sau a altor mijloace de încălzire.
