Medicii din Moldova vor merge să muncească în Europa şi apoi vor aduce experienţa acasă

Medicii din Moldova vor putea, în cadrul unui proiect lansat de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, să lucreze temporar în statele UE, iar apoi să se întoarcă în ţară cu experienţa acumulată, transmite Info-Prim Neo. Migraţia circulară va fi posibilă graţie unui şir de acorduri bilaterale pe care urmează să le încheie Republica Moldova cu statele-membre ale Uniunii Europene. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, proiectul are drept obiectiv crearea unui cadru mai bun pentru migrarea legală, pentru a reduce impactul negativ asupra sistemului sănătăţii, precum şi pentru a facilita reintegrarea cadrelor medicale care se întorc în ţară. Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a declarat că în ultimele două decenii mai mult de 40% din cadrele medicale din ţară au părăsit sistemul sănătăţii, mulţi dintre medici migrând peste hotare. Ministrul şi-a exprimat speranţa că situaţia va putea fi redresată cu sprijinul oferit de parteneri în cadrul proiectului. Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a accentuat caracterul inovator al proiectului. „Este pentru prima dată când un proiect ce abordează fenomenul migraţiei este axat pe un grup de profesionişti. Acest fapt ne demonstrează încă odată că migraţia cadrelor medicale a atins un nivel critic şi este necesar de întreprins măsuri urgente pentru a inversa această tendinţă” a declarat Dirk Schuebel. Reprezentantul OMS în Republica Moldova, Jarno Habicht, a declarat că această iniţiativă comună va permite asigurarea continuităţii la nivel de ţară a asistenţei OMS în domeniul politicilor de resurse umane pentru sănătate la nivel global. „Este al doilea proiect în domeniul sănătăţii susţinut financiar de către Uniunea Europeană şi canalizat prin OMS în Republica Moldova, ce vine să fortifice politicile de sănătate. De astă dată într-un domeniu mai îngust, dar extrem de important”, a conchis Jarno Habicht. Proiectul „Îmbunătăţirea managementului mobilităţii cadrelor medicale în Republica Moldova” va fi implementat de Biroul Regional Pentru Europa al OMS, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Bugetul total al proiectului îl constituie 2 milioane de euro. Durata proiectului este de 36 de luni, iar activităţile vor demara la începutul anului 2012.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.