Municipalitatea va compensa 40% din cheltuielile pentru încălzirea locuinţelor familiilor cu venitul mediu sub nivelul minimului de existenţă
După dezbateri îndelungate privind Regulamentul cu privire la acordarea compensaţiilor nominative la termificare, consilierii municipali au aprobat marţi, 28 octombrie, mai multe modificări în acesta. Astfel, municipalitatea va compensa 40% din cheltuielile pentru încălzirea locuinţelor familiilor cu venitul mediu sub nivelul minimului de existenţă, transmite Info-Prim Neo.
De compensaţii se vor bucura11 categorii de beneficiari de subvenţii acordate de Guvern, dar şi familiile cu venit mediu mai mic decât minimul de existenţă aprobat trimestrial de către Biroul Naţional de Statistică.
Solicitanţii de compensaţii vor trebui să depună o cerere, dar şi o declaraţie de venit, prin care vor motiva necesitatea primirii ajutorului. Dosarul va putea fi depus la direcţiile locativ-comunale din sectoare, şi nu la preturi cum s-a decis anterior.
Dosarele vor putea fi depuse pe parcursul întregului sezon de încălzire, pentru a evita îmbulzeala. Cei care vor considera că întrunesc condiţiile pentru a beneficia de ajutor vor achita iniţial 60% din costul facturii la energie termică, iar în cazul în care dosarul va fi respins, aceştia vor putea achita restul de 40% până la încheierea sezonului de încălzire.
Totodată, persoanele locuiesc singure şi care nu se încălzesc cu gaze naturale, ci cu lemne şi cărbune, vor beneficia de ajutor financiar de 500 lei pentru întreaga perioadă de încălzire.
Potrivit primarului general Dorin Chirtoacă, datele BNS spun că 60% dintre locuitorii municipiului ar primi compensaţii, iar pentru acoperirea cheltuielilor este nevoie de circa 270 mln lei, şi nu de 1,180 mlrd cât se preconiza înainte ca modificările să fie efectuate. Regulamentul revăzut urmează să intre în vigoare de la 1 noiembrie.
Banii urmează a fi alocaţi din bugetul pentru anul 2009 - contul surselor financiare care sunt la discreţia Consiliului municipal Chişinău (circa 78 milioane de lei, n.r.) şi din contul banilor obţinuţi în urma vânzărilor şi a privatizării terenurilor, dar şi din contul soldurilor pentru anul 2008.
