Nomenclatorul specialităţilor în învăţământul superior, aprobat

Nomenclatorul domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor în învăţământul superior a fost aprobat de Guvern și conține două noi domenii fundamentale ale ştiinţei, culturii şi tehnicii: Business, administrare şi drept şi Tehnologii informaţionale şi comunicaţii, transmite IPN.

Printre elementele noi ale documentului se numără și nouă domenii generale de studiu: Filologie, Business şi administrare, Ştiinţe chimice, Ştiinţe biologice, Ştiinţe ale mediului, Ştiinţe fizice, Matematică şi statistică, Tehnologii informaţionale şi comunicaţii, Silvicultură.

Nomenclatorul conține 12 domenii noi de formare profesională: Biochimie, Producţia vegetală şi animală, Proiectarea şi administrarea bazelor de date şi a reţelelor informaţionale, Dezvoltarea şi analiza produselor program şi a aplicaţiilor software, Minerit şi extracţii, Asistenţă medicală şi moaşe etc.

Printre specialitățile noi trecute în nomenclator sunt: Limba şi literatura română, Criminologie şi ştiinţe penale, Ingineria software, Reţele şi software de telecomunicaţii, Proiectarea de produs, Asistență medicală generală, Fiziokinetoterapie şi recuperare, Optometrie.

Programele de studii care au fost acreditate sau autorizate provizoriu până la data intrării în vigoare a acestui Nomenclator îşi păstrează drepturile rezultate din acreditare. Studenţii înmatriculaţi la studii în baza Nomenclatorului vechi îşi vor finaliza studiile în conformitate cu prevederile acestuia.

Per ansamblu, noul document include zece domenii fundamentale ale ştiinţei, culturii şi tehnicii, 26 de domenii generale de studiu, 71 de domenii de formare profesională şi 187 de specialităţi la ciclul I, licenţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.