SA „Franzeluţa” va produce toată vara doar un tip de pâine socială – Chişinău. Aceasta pentru că cea de-a doua linie, de producere a pâinii sociale Codru, se află în reparaţie. Directorul întreprinderii, Victor Cojocaru, a comunicat pentru IPN că reparaţia liniei a fost lăsată pentru vară deoarece este perioada în care scade cererea la orice tip de pâine. „Deja în toamnă vom reveni la producerea ambelor tipuri de pâine socială. Acum lipsa pâinii Codru o compensăm prin producerea unui volum mai mare de pâine Chişinău”, a declarat directorul „Franzeluţa”.
Întreprinderea, în care statul deţine pachetul majoritar de acţiuni, nu planifică să renunţe la producerea pâinii sociale, a remarcat Victor Cojocaru. „Nu este adevărat ce scriu unele surse mass-media că nu vom mai produce pâine socială. O săptămână în urmă am avut Adunarea anuală a Acţionarilor. S-a pus problema pierderilor din cauza pâinii sociale, dar nu am renunţat la producerea acesteia”, a subliniat directorul „Franzeluţa”.
Victor Cojocaru spune că este la curent cu nemulţumirile oamenilor legate de faptul că nu tuturor le ajunge pâine socială. „Noi producem pâinea socială, dar nu putem asigura că aceasta ajunge la destinaţie. Personal am urmărit de câteva ori cum se comercializează aceasta la magazine şi am observat că la magazinul nostru, lângă întreprindere, după pâinea socială, care se aduce de 2 ori pe zi, vin aceleaşi persoane. Câtă pâine pe zi poate mânca un om?”, s-a întrebat directorul întreprinderii.
Victor Cojocaru admite că la vânzarea pâinii sociale se fac unele speculaţii, că cei care cumpără o vând altora cu preţ mai mare sau îşi hrănesc animalele cu ea. „Franzeluţa” colaborează cu circa 1600 de magazine. Directorul întreprinderii crede că ar fi mai bine dacă statul ar oferi unele ajutoare persoanelor nevoiaşe sau pensionarilor ca aceştia să-şi cumpere pâinea care le place, dar nu să se îmbulzească în faţa magazinelor pentru pânea socială.
5% din pâinea produsă de „Franzeluţa” este pâine socială, comercializată la preţuri mai mici decât cele de piaţă.
