O persoană este reţinută şi mai multe sunt suspectate de comiterea actului de terorism din PMAN
O persoană este reţinută şi mai multe sunt suspectate de comiterea actului de terorism din Piaţa Marii Adunări Naţionale de Hramul Chişinăului, în urma căruia au suferit diverse răni cu schije 42 de persoane. Informaţia a fost făcută publică de şeful Direcţiei Ordine Publică a Comisariatului General de Poliţie, Iurie Crijanovshi, luni, 19 octombrie, la şedinţa operativă a serviciilor şi direcţiilor municipale.
Crijanovschi afirmă că sunt verificate mai multe persoane, suspectate de punerea în aplicare a grenadei tip RG-42, dar că deocamdată nu poate oferi mai multe detalii, pentru a nu prejudicia ancheta. Tânărul, fotorobotul căruia a fost efectuat după descrierea martorilor, este reţinut.
Întrebat de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, dacă explozia are legătură cu agresarea, în acelaşi timp, pe str. Bănulescu-Bodoni, a 4 tineri de către un grup de 15 peroane, Crijanovschi a negat, afirmând că şi acest caz este în curs de cercetare.
Primarul a cerut tuturor serviciilor implicate să dea dovadă de transparenţă privind mersul anchetei. „Actul terorist de la 14 octombrie este cel mai grav incident de la proclamarea independenţei R. Moldova”, a spus primarul.
Dorin Chirtoacă a cerut Direcţiei sănătăţii să se implice pentru ca nicio victimă a actului terorist să nu fie lăsată fără atenţie, fiecare să beneficieze de servicii medicale, indiferent dacă are viză de reşedinţă în capitală, sau nu, dacă are poliţă de asigurare medicală. Totodată, primarul a declarat că toate persoanele care au suferit în urma deflagraţiei vor beneficia şi de o sumă bănească.
Explozia de grenadă din PMAN este a treia pe parcursul anului curent în capitală. Până astăzi, 15 persoane se află la Spitalul de Urgenţă, 3 la spitalul de copii „Valentin Ignatenco” şi unul la spitalul „Sfânta Treime”.