Participanţii la lichidarea catastrofei de la Cernobâl au comemorat sâmbătă, 26 aprilie, 28 de ani de la avarie. Aceştia au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, au organizat un marş şi un miting la memorialul victimelor Cernobâlului, transmite IPN.
Preşedintele Uniunii Cernobâl din Moldova, Tudor Căpăţână, a spus că această zi este una importantă pentru cei care au fost implicaţi în lichidarea catastrofei de la Cernobâl, unde şi-au pus viaţa în pericol. „Oamenii care se află aici au făcut un lucru mare. Datorită lor au fost salvate sute de mii de vieţi omeneşti”. Tudor Căpăţână a mai spus că urmează să fie expediată o scrisoare către Guvern pentru crearea unei comisii guvernamentale care să găsească soluţii pentru majorarea pensiilor persoanelor care au fost la Cernobâl. Dacă nu se va lua o decizie într-o săptămână-două, vor fi anunţate proteste.
Un alt participant la acţiune, Vasile Ionaş, din Chişinău, a spus că este o zi de doliu, un omagiu pentru cei care şi-au jertfit viaţa conştient. „A fost un eroism să mergi acolo. Această zi să ne facă pe toţi să ne gândim şi să facem tot posibilul ca să nu mai aibă loc astfel de evenimente”, a spus bărbatul. Vasile Ionaş este hotărât să se alăture protestelor dacă guvernarea nu va majora îndemnizaţiile pentru cei care au fost la Cernobâl. El spune că pensia este cheltuită doar pentru medicamente, care sunt foarte costisitoare. Bărbatul crede ca participanţii la lichidarea avariei trebuie să aibă dreptul să procure medicamente la jumătate de preţ.
Nicolae Daniil, din raionul Taraclia, participant la lichidarea accidentului nuclear, a spus că, după ce s-a întors de la Cernobâl, a stat mereu prin spitale cu diverse afecţiuni. De curând a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord, iar cu alocaţiile oferite stat nu face faţă cheltuielilor necesare pentru tratament şi medicamente.
Pe 26 aprilie 1986, la 01.23 noaptea, la Centrala de la Cernobâl s-a produs o explozie, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336 de mii de persoane. Din Republica Moldova, la lichidarea avariei de la Cernobâl au participat 3 mii de persoane, acum în viaţă mai sunt 2317 de participanţi. Pensia acestora este de aproximativ 2 mii de lei.