De când la Chişinău traficul rutier este monitorizat cu ajutorul camerelor de supraveghere, mai mulţi şoferi de taxi au rămas fără carnete de conducere. Preşedintele Patronatului transportatorilor auto de călători şi bagaje în regim de taxi, Sergiu Dodon, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că negociază cu autorităţile şi organele de drept să înăsprească sancţiunile economice aplicate şoferilor de taxi care încalcă regulile de circulaţie, dar să le reducă pe cele administrative.
Sergiu Dodon spune că un om simplu face timp de o zi câteva zeci de kilometri cu automobilul, iar un şofer de taxi – câteva sute. Respectiv, un şofer de taxi încalcă timp de o zi regulile cât alţii o fac într-o lună, astfel ajunge să aibă mai multe puncte de penalizare şi este lăsat fără carnetul de conducere. Patronatul de ramură optează pentru sancţionarea economică mai severă a şoferilor de taxi care încalcă regulile, dar punctele de penalizare să le fie aplicate doar pentru încălcările grave. Potrivit lui Sergiu Dodon, deja în jur de 60 de şoferi au rămas fără carnete.
Preşedintele Patronatului transportatorilor auto de călători şi bagaje în regim de taxi a comunicat despre faptul că Guvernul a decis să instituie sancţiuni pentru practicarea serviciilor de transport de pasageri ilegal şi le sugerează atât şoferilor, cât şi agenţilor economici din domeniu să-şi legalizeze activitatea. În ultimii 4 ani numărul taximetriştilor care activau ilegal s-a redus cu peste 60%. Astăzi mai sunt în jur de 400 care activează ilegal, a precizat Sergiu Dodon.
Acesta este convins că, odată cu reducerea la minimum a numărului de taximetrişti ilegali, se va reduce şi preţul la călătoria cu taxiul.